Radio Someș
Anunțuri publice
General

Progres pe șantierul Drumului Expres Tureni. Prefectul Județului Cluj a verificat stadiul lucrărilor!

·
Progres pe șantierul Drumului Expres Tureni. Prefectul Județului Cluj a verificat stadiul lucrărilor!

Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, a fost prezentă astăzi pe șantierul de la Drumul Expres Tureni, în vederea verificării în teren a stadiului lucrărilor. Acest tronson de o importanță strategică, va face legătura între Autostrada A3 (zona Turda) și Drumul Național DN1 (zona Tureni).

Alături de domnia sa au fost pe șantier domnul Eugen Cecan, Directorul Regional al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), doamna Ileana Colosvari, viceprimarul Comunei Tureni și domnul Scurtu, reprezentantul firmei DIMEX-2000 Company, în calitate de antreprenor general.
Discuțiile s-au axat pe prezentarea stadiului tehnic actual al lucrării și respectarea din partea constructorului a termenului de finalizare a lucrărilor. Astfel, reprezentantul DIMEX a subliniat faptul că partea carosabilă a Drumului Expres va fi finalizată și dată în folosință la 1 iulie 2025, în timp ce lucrările adiacente vor continua până la 25 iulie 2025. Doamna prefect a reconfirmat angajamentul autorităților pentru finalizarea acestui proiect vital și a subliniat importanța infrastructurii rutiere pentru dezvoltarea economică și socială a județului Cluj și a întregii regiuni.
Autoritățile prezente și-au exprimat satisfacția față de progresele înregistrate și au reafirmat angajamentul ferm pentru ca proiectul să fie finalizat în condiții optime și la termen, devenind un exemplu de bună practică în implementarea infrastructurii naționale.
Caracteristici Generale
  • Lungimea principală a drumului expres: 5 km.
  • Bretele de legătură la nodurile rutiere de pe DN1 și A3: 10 km
  • Bretea Gilău – Tureni: 1.487 m
  • Bretea Tureni – Turda: 1.052 mBretea Turda – Tureni: 1.297 m
  • Bretea Tureni – Gilău: 1.189 m
  • Lungimea totală a bretelelor la nodul cu A3 este de 5,025 km.
  • Profilul drumului expres: Două benzi de circulație pe sens (cu o lățime de 3,5 metri fiecare), acostamente de 2,25 metri și un spațiu median de 3 metri, echipat cu separatoare de sens.
Totodată, proiectul include un total de 7 poduri și viaducte.
Detalii Financiare și de Execuție
  • Valoarea contractului: 562,61 milioane lei (fără TVA)
  • Finanțare: Asigurată prin Programul Transport 2021-2027
  • Constructor: Asocierea de constructori români și spanioli condusă de Dimex 2000 SRL
  • Termen estimat de finalizare: Partea carosabilă a drumului expres va fi finalizată și dată în folosință la 1 iulie 2025, în timp ce lucrările adiacente vor continua până la 25 iulie.
Drumul Expres Tureni este o investiție strategică ce va aduce beneficii multiple județului Cluj, de la optimizarea traficului și îmbunătățirea siguranței, până la stimularea dezvoltării economice și creșterea calității vieții cetățenilor.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE