Radio Someș
Anunțuri publice
General

Rată de promovabilitate de 29,61 la sută la BAC-ul de toamnă în județul Cluj

·
Rată de promovabilitate de 29,61 la sută la BAC-ul de toamnă în județul Cluj
Candidații au aflat astăzi rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea august 2024 (înainte de contestații). În județul Cluj, rata de promovare a examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august 2024, este de 29,61%. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, toate promoțiile, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Din totalul celor 212 candidați promovați în această sesiune a examenului național de bacalaureat, 147 fac parte din promoţia curentă, iar 65 aparțin promoţiilor anterioare. Rata de succes pentru promoția curentă, 2023-2024 este de 28,88 %. În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 31,40 %. Pentru susținearea probelor scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august 2024 s-au înscris 818 candidați. Din totalul celor înscrişi, 716 candidați s-au prezentat la aceste probe, 510 candidați din promoția curentă și 207 din promoţiile anterioare. În județul Cluj a fost eliminat pentru fraudă, tentativă de fraudă un singur candidat. Acesta nu se va putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.

Cum se pot depune contestații?

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 26 august 2024, ora 12:00, în cele  patru centre de examen organizate la nivelul județului Cluj şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Eventualele contestații pot fi depuse astăzi, în centrele de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierele centrelor de examen. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate vineri, 30 august 2024. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.  

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE