Lucrările de la Campusul de Meserii din Oradea au ajuns la final

S-au finalizat lucrările la Campusul de meserii din Oradea. Acesta a fost realizat în baza unui proiect de 29 de milioane de euro, printr-un parteneriat între administrație și mediul de afaceri local.
Elevii bihoreni sunt beneficiarii condițiilor moderne în care pot să învețe o meserie de viitor din domeniile:
- construcții,
- mecanică,
- instalații și lucrări publice,
- electromecanică,
- electronică și automatizări,
- chimie industrială.
Campusul este situat pe strada Ceyrat din Oradea, în apropierea Universității din Oradea.
În perioada următoare se va finaliza și achiziția de mobilier și vor deveni funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, sălile pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport.
După 3 ani de studii fiecare elev va avea o diplomă de calificare și un loc de muncă asigurat. Dacă doresc să continue studiile, mai pot să urmeze cursurile pentru încă un an, să susțină Bacalaureatul și ulterior să se înscrie la o facultate tehnică.
Pe tot parcusul procesului de învățare, până inclusiv la doctorat, elevii vor fi susținuți financiar.
Carmen IANCU
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...






