Sărbătoare duhovnicească la Țâgșoru, județul Bistrița-Năsăud: Preasfințitul Samuel Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie și a binecuvântat noi edificii bisericești!

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 15 februarie 2026, comunitatea Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Țâgșoru, comuna Budești, județul Bistrița-Năsăud, a trăit momente de profundă bucurie și aleasă emoție spirituală prin prezența în mijlocul său a Preasfințitului Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a binecuvântat clopotnița bisericii și a sfințit noua capelă mortuară din localitate, edificiu construit cu sprijinul credincioșilor și al Primăriei și Consiliului Local Budești.
Slujba a fost oficiată în prezența unui sobor numeros de preoți, între care părintele Dragoș Cristian, protopopul de Beclean, protosinghelul Vladimir Marc, duhovnicul Mănăstirii Pădureni, părintele Cosmin Alb, parohul comunității, și arhidiaconul Alexandru Salvan, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, alături de alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind importanța pregătirii spirituale în această perioadă a Lăsatului sec de carne.
Momentul central al slujbei a fost hirotonirea întru diacon a teologului Petrică-Iustin Opincă, care urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Pădureni, Protopopiatul Gherla.
Răspunsurile liturgice au fost asigurate de Grupul vocal „Theotokos” din Cluj-Napoca, iar la chinonic, interpretul de muzică populară Alexandru Pugna a susținut un recital de pricesne tradiționale, aducând un plus de emoție momentului.
În semn de recunoștință și apreciere pentru implicarea sa în realizarea lucrărilor la clopotniță și capelă, parohul Cosmin Alb a fost hirotesit iconom cu dreptul de a purta brâu roșu, din încredințarea Înaltpreasfințitului Andrei. De asemenea, mai mulți binefăcători și membri ai comunității au fost recompensați cu diplome și ordine bisericești, printre care primarul comunei Budești, Vasile Codrea, care a primit Diploma omagială „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”.
Evenimentul a reunit numeroși credincioși, fii ai satului, dar și oficialități locale și județene, precum senatorul Mircea Cristian Nicula, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Tămaș Claudiu Daniel, primarii localităților Beclean și Budești, Nicolae Moldovan și respectiv Vasile Codrea, precum și directorul Centrului Județean pentru Cultură, Alexandru Pugna.
Preasfințitul Samuel Bistrițeanul a subliniat importanța implicării comunității în susținerea activităților parohiale și în întreținerea lăcașurilor sfinte, încurajând credincioșii să păstreze vie tradiția și comuniunea bisericească. Evenimentul a marcat, astfel, nu doar un moment liturgic deosebit, ci și o consolidare a vieții spirituale și comunitare în satul Țâgșoru.


















Comentarii (0)
Se incarca comentariile...