Radio Someș
Anunțuri publice
General

SCJUB – Aplicația Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru telefonul mobil – modalitatea în care informațiile ajung mai rapid la utilizatori

·
SCJUB – Aplicația Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru telefonul mobil – modalitatea în care informațiile ajung mai rapid la utilizatori

Pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița vor putea afla mai rapid informații despre unitatea sanitară, prin aplicația SCJUB – Aplicația Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru telefonul mobil.

 

Potrivit managerului spitalului, Gabriel Lazany, astăzi, a fost lansată în mod oficial aplicația SCJUB. Este o aplicație simplă, cu o interfață prietenoasă, în care pacienții, vizitatorii sau cei interesați pot găsi informații utile legate de spital și nu numai. Aplicația poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play.

„Astăzi lansăm o aplicaţie de telefon, aplicaţia Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa – SCJUB. Această aplicaţie a fost gândită să fie simplă, uşor de utilizat şi să vină cu informaţii eficiente pentru cei interesaţi – atât pacienţi ai spitalului, cât şi aparţinători, dar şi alte persoane interesate. (…) Toate informaţiile utile sunt la un click distanţă”, a spus managerul Gabriel Lazany, citat de AGERPRES.

Prin intermediul acestei aplicații, persoanele interesate pot să facă programări pentru vizite la cabinetele din policlinică, să vadă meniul zinic și programul de vizită de la spital și pot afla informații despre echipele de medici care lucrează la Bistrița.

Totodată, ei pot consulta Codul de bune practici pentru pacienți și aparținători, care a servit drept model și altor unități spitalicești din țară.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE