Sezonul asfaltărilor în plină desfășurare în municipiul Baia Mare, Maramureș: Primăria avansează cu lucrările și pregătește reabilitări importante!

Primăria municipiului Baia Mare, Maramureș, continuă în forță lucrările de asfaltare și reabilitare a străzilor, avansând pe șantierele deja deschise, inclusiv în timpul nopții, pentru a finaliza cât mai rapid proiectele începute.
Un exemplu este strada Victoriei, unde ritmul de lucru este conform graficului stabilit și proiectul avansează constant.
În paralel, echipele Primăriei pregătesc reabilitarea completă a altor artere importante, precum străzile Brândușelor și Turbinei, zone în care anterior au fost realizate lucrări la rețeaua de gaze.
Primăria Baia Mare a efectuat o vizită în teren, împreună cu constructorul, și a discutat cu locuitorii din zonă pentru a le transmite un mesaj clar: nu vor mai exista „cârpeli”.
Atât strada Brândușelor, cât și strada Turbinei vor fi refăcute în întregime, iar pe Brândușelor va fi construit și un trotuar nou, care va lega capătul celui existent de bulevardul Independenței.
De asemenea, gurile de canalizare vor fi aduse la nivelul asfaltului, pentru o circulație sigură și confortabilă.
Primăria Baia Mare recunoaște că lucrările pot genera disconfort temporar, însă promite că rezultatele finale vor demonstra angajamentul pentru infrastructură modernă și durabilă.
Sunt multe lucrări în desfășurare și chiar mai multe proiecte în pregătire, toate menite să transforme și să modernizeze orașul pentru binele comunității.
„Sezonul asfaltărilor" e în toi în Baia Mare! Avansăm pe șantierele deja deschise, inclusiv noaptea, în așa fel încât să le putem finaliza cât mai repede. Așa am procedat pe strada Victoriei, unde suntem în grafic cu implementarea proiectului și continuăm să avansăm.În același timp, pregătim și reabilitarea altor străzi, cum ar fi Brândușelor și Turbinei unde, după cum probabil știți, s-au efectuat lucrări la rețeaua de gaze. Am făcut o vizită în teren, alături de constructor, am vorbit și cu băimărenii din aceste zone și, așa cum am anunțat încă de câteva luni, i-am asigurat că nu vor mai exista cârpeli. Atât strada Brândușelor, cât și Turbinei vor fi refăcute complet! Printre altele, vom aduce inclusiv gurile de canalizare la nivelul asfaltului, iar pe Brândușelor vom construi un trotuar nou, de la capătul celui existent și până înspre bulevardul Independenței.Sunt multe cele pe care le facem deja. Sunt și mai multe cele care urmează. Știu că nu e plăcut, că toate aceste lucrări creează disconfort, dar la final rezultatele vor vorbi de la sine!”, a declarat primarul Ioan Doru Dăncuș.


















Comentarii (0)
Se incarca comentariile...