Radio Someș
Anunțuri publice
General

Spitalul Județean Bistrița, unul dintre cele mai importante proiecte medicale realizate prin PNRR, inaugurat oficial!

·
Spitalul Județean Bistrița, unul dintre cele mai importante proiecte medicale realizate prin PNRR, inaugurat oficial!

Inaugurarea proiectului de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a adus, sâmbătă, 19 septembrie, la aceeași masă reprezentanți ai administrației locale și centrale, medici, constructori și oameni implicați în realizarea investiției. La eveniment a participat și președintele României, Nicușor Dan.

Unul dintre cei care au vorbit despre parcursul lucrărilor a fost Traian Larionesi, administratorul companiei Frasinul și antreprenor general în cadrul proiectului. Acesta a evidențiat dificultățile întâmpinate pe durata șantierului, în condițiile în care activitatea medicală a continuat, dar și problemele financiare cu care se confruntă firmele de construcții care derulează contracte pentru instituțiile statului.

Traian Larionesi a transmis mulțumiri echipei Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și președintelui Radu Moldovan, despre care a spus că a ales să rămână la Bistrița și să susțină dezvoltarea proiectului.

„Este o onoare pentru mine să mă aflu aici în calitate de antreprenor general. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei investiții atât de importante pentru Bistrița-Năsăud”, a declarat Traian Larionesi.

Constructorul a vorbit despre perioada în care proiectul s-a aflat în situații dificile și a susținut că implicarea administrației județene a avut un rol important în menținerea lucrărilor în grafic.

„Atât de aproape am fost să nu fim aici astăzi, dacă nu era o muncă și o dedicare a echipei și a domnului președinte, care din 2012 a ales să rămână la Bistrița”, a afirmat Larionesi.

În opinia sa, investiția nu înseamnă doar clădiri, instalații și echipamente, ci și capacitatea administrației de a atrage medici și de a crea condiții mai bune pentru desfășurarea actului medical.

Șantierul a continuat în timp ce spitalul trata pacienți

Traian Larionesi a explicat că una dintre cele mai mari provocări a fost desfășurarea lucrărilor într-un spital care a rămas funcțional. Constructorii au fost nevoiți să își adapteze permanent programul și intervențiile în funcție de activitatea medicală.

„Nu a fost ușor să construim, să renovăm acest spital”, a spus antreprenorul, povestind că unele spații care urmau să fie eliberate pentru lucrări erau din nou ocupate de pacienți atunci când echipele de construcții reveneau pe șantier.

În aceste condiții, lucrările au trebuit accelerate pentru ca proiectul să respecte termenele impuse de finanțarea europeană.

Larionesi le-a mulțumit medicilor și personalului medical pentru că au continuat să lucreze în timpul șantierului, în ciuda zgomotului și a disconfortului produs de intervențiile de construcție.

El a relatat și situațiile în care partenerii din asocierea de firme au întâmpinat probleme de lichiditate, afirmând că a apelat inclusiv la linii de credit suplimentare pentru a putea menține activitatea pe șantier și a-și plăti partenerii.

„Eu n-am renunțat niciodată și, în unele situații, am mărit linii de credit cu eforturi foarte mari și am plătit asociaților mei, eu personal, lider de asociere, ca să-i pot motiva să vină la lucru”, a spus acesta.

„Acest spital este o frumusețe de spital”

La finalul intervenției sale, Traian Larionesi s-a declarat mulțumit de rezultatul proiectului și a evidențiat inclusiv aspectele arhitecturale și amenajările exterioare.

„Acest spital este o frumusețe de spital și din punct de vedere arhitectural”, a afirmat constructorul, adăugând că toate elementele investiției au fost realizate cu responsabilitate.

Larionesi a transmis mulțumiri tuturor celor implicați în proiect și a urat succes personalului medical care va lucra în noul spațiu.

Mesaj pentru președintele României

În partea finală a discursului, antreprenorul s-a adresat direct președintelui Nicușor Dan, căruia i-a cerut să susțină mediul de afaceri și să atragă atenția autorităților asupra întârzierilor la plata facturilor către constructori.

„Mi-aș dori foarte mult, nu e atribuția dumneavoastră, dar aveți un rol foarte important, să fiți mai curajos, să transmiteți că România este a noastră, a tuturor”, i-a spus Traian Larionesi președintelui.

Antreprenorul a susținut că firmele care lucrează pentru stat ajung să suporte costuri importante înainte de a-și încasa banii, în timp ce obligațiile fiscale trebuie achitate la termen.

„Facturăm, nu ne încasăm banii, TVA-ul îl dăm în 25 ale lunii și statul spune: «O să vedem când». Nu e corect”, a afirmat Larionesi.

Acesta a pledat pentru măsuri care să permită companiilor românești să își continue activitatea, să își plătească angajații și taxele și să rămână în România.

La ceremonia de la Bistrița au fost prezenți, de asemenea, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, precum și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. Alături de aceștia s-au aflat foștii miniștri ai Sănătății Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete, deputații Bogdan Ivan și Daniel Suciu, senatorul Cristian Nicula, prefectul județului, Stelian Dolha, reprezentanți ai administrației locale și județene, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, medici și cadre medicale. La eveniment a participat și IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat slujba de binecuvântare, alături de un sobor de preoți.

Nicușor Dan: „Când avem niște succese, să ne uităm la ele ca la niște succese”

Președintele Nicușor Dan a participat la ceremonia de recepție și inaugurare a investiției, alături de reprezentanți ai administrației centrale și locale, parlamentari, cadre medicale și alte persoane implicate în proiect.

În discursul său, șeful statului a vorbit despre importanța unui spital modern pentru comunitate și despre necesitatea ca România să privească și realizările sale cu echilibru.

„Este important să ai un spital modern lângă comunitate, pentru că un spital modern atrage medici buni și scurtează timpul oamenilor care au nevoie”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a spus că, deși există probleme care trebuie rezolvate, proiectele finalizate reprezintă rezultate care trebuie recunoscute.

„Când avem niște succese, să ne uităm la ele ca niște succese. Am avut niște oameni care au avut un termen limită, au avut niște bani europeni și s-au încadrat în termenul limită. Ăsta e un succes”, a afirmat el.

Nicușor Dan a mai spus că dezvoltarea României este rezultatul muncii oamenilor și că astfel de proiecte pot reprezenta motive de încredere pentru viitor.

O investiție de peste 669 de milioane de lei

Proiectul de modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost derulat pe parcursul a trei ani și nouă luni și a inclus mai multe componente: construirea unui corp nou de clădire, reabilitarea clădirii existente, modernizarea unor pavilioane, digitalizarea unității medicale și achiziția de echipamente.

Investiția integrată are o valoare de aproximativ 669,2 milioane de lei, finanțarea provenind din fonduri PNRR, fonduri alocate prin Ministerul Sănătății, precum și din contribuții ale Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Primăriei Bistrița.

Noul pavilion este destinat mai multor specialități medicale și este conectat printr-o pasarelă de clădirea veche, care a fost, la rândul ei, reabilitată. Proiectul a inclus și componenta de digitalizare și dotarea cu aparatură medicală.

Noul corp al spitalului fusese inaugurat oficial în decembrie 2025, fiind prezentat drept primul obiectiv spitalicesc construit în România cu finanțare europeană prin PNRR.

După ceremonia oficială și discursurile invitaților, Nicușor Dan a vizitat Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, după care a părăsit municipiul.     Ar putea fi o imagine cu costum

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Protejat de reCAPTCHA — se aplică Confidențialitatea și Termenii Google.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE