Radio Someș
Anunțuri publice
General

Sprijin concret pentru integrarea tinerilor pe piața muncii din Cluj: Subprefectul Florentin Burz susține lansarea unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea profesională din județ!

·
Sprijin concret pentru integrarea tinerilor pe piața muncii din Cluj: Subprefectul Florentin Burz susține lansarea unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea profesională din județ!

Miercuri, 23 iulie, domnul Florentin Burz, subprefectul județului Cluj, a participat la conferința de lansare a patru proiecte majore dedicate integrării tinerilor pe piața muncii. Evenimentul, organizat de „START pentru performanță” și cofinanțat de Uniunea Europeană, a adus în prim-plan inițiative menite să dezvolte competențele tinerilor și să răspundă cerințelor reale ale pieței muncii.

În cadrul conferinței, domnul subprefect a transmis un mesaj clar de susținere:

„Salut această inițiativă lăudabilă care vine să răspundă uneia dintre cele mai importante provocări ale societății noastre: integrarea tinerilor pe piața muncii. Credem cu tărie că investiția în capitalul uman, în special în tineri, reprezintă fundamentul unei dezvoltări durabile și prospere pentru întregul județ.” 

Instituția Prefectului – Județul Cluj își reafirmă astfel angajamentul pentru sprijinirea tinerilor și pentru promovarea programelor educaționale, profesionale și de inserție socio-economică.

Proiectele lansate oferă oportunități reale pentru tineri cu vârste între 16 și 30 de ani:
  • Cursuri gratuite de competențe digitale, civice, juridice și de limba engleză

  • Cursuri de calificare în meserii cerute pe piața muncii, precum (moto)stivuitorist

  • Subvenții de participare între 300 și 500 lei

  • Sprijin financiar de 2.000 lei pentru obținerea permisului de conducere (categoria B)

  • Certificate recunoscute de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

Proiectele se vor desfășura până în mai 2028 și reprezintă un model de bună practică în atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea capitalului uman.

Felicitări echipei „START pentru performanță” și tuturor partenerilor pentru implicare și pentru contribuția valoroasă la viitorul tinerilor din județul Cluj!

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane, masă şi iluminat

Ar putea fi o imagine cu 14 persoane şi text care spune „pog ปีย 1A04tineri AO 04tineri Prolecti electh asuri active ecupare eetru Sineril Ein RNY RNV lin| IMGAN o 134001 DA DAMAIDEPA MAI DEPA NIM JOST ROMÂNL”

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, masă, iluminat şi text care spune „JOST VOST? ROMÂNIA”

Ar putea fi o imagine cu 11 persoane, masă, iluminat şi text

Ar putea fi o imagine cu ‎5 persoane şi ‎text care spune „‎İnGAM DAMAIDEPA DA ΜΑΙ DEPAR دم NIA‎”‎‎

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane şi masă

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE