Tânăr mort de beat scos cu forța din autoturism de polițiștii sătmăreni– Oamenii legii au fost nevoiți să spargă geamurile mașinii ca să îl extragă

Poliţiştii din municipiul Satu Mare au spart azi geamul unei maşini pentru a scoate de la volan un şofer beat. Acesta nu respectase semnalul de oprire şi a fugit de poliţie.
“La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 05.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Aleea Mureşului din municipiu, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 21 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism. Având în vedere că nu ar fi respectat indicaţiile poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit pe strada Crângului, cu sprijinul Biroului Rutier Satu Mare.
Conducătorul auto a refuzat să iasă din autoturism. Astfel, poliţiştii au procedat la spargerea geamului portierei şi extragerea acestuia din habitaclul autovehiculului.”, precizează IPJ Satu Mare.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...