Radio Someș
Anunțuri publice
General

Târgul Cireșelor din Berhieșu vă așteaptă și în acest an

·
Târgul Cireșelor din Berhieșu vă așteaptă și în acest an

Sâmbătă, 29 iunie 2022, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, este zi de mare sărbătoare locală pentru comuna Frata din județul Cluj. Ca în fiecare an, în satul Berchieșu are  loc manifestarea tradițională “ Târgul cireșelor”, cu o tradiție de peste 200 de ani.

La evenimentul organizat de administrația locală în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, va ajunge și o delegație din Polonia, dar și invitați locali și nu numai.

Într-un interviu acordat postului nostru de radio, primarul comunei Frata, Cristian Cherecheș, a declarat :”Anul acesta o să vină și o delegație din Polonia. Vor să vadă tradițiile și ce avem noi în comună, iar noi îi așteptăm cu mare drag. O să fie prezentă Orchestra Cununa Transilvană, soliști, orchestrele din comună, Orchestra Gaciu, Taraful Lia fiind din zona noastra, pentru ca asta reprezintă traditia noastră zonală”

Totodată primarul a menționat că se va merge așa cum este tradițional pe Valea Sângelui unde vor fi omagiați cei 30 de eroi martiri care s-au jertfit în timpul revoluției lui Avram Iancu.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE