Tradiția și muntele aduc împreună Apusenii: Serbările Memoriei revin cu emoție, muzică și recunoștință în Mărgău, Cluj, în perioada 20-21 septembrie!

În weekendul 20–21 septembrie, comuna Mărgău, județul Cluj, devine din nou epicentrul emoției, al tradiției și al recunoștinței, odată cu ediția 2025 a evenimentului „Apuseni – Serbările Memoriei”.
Sub motto-ul „Connecting Memories, Creating Future”, festivalul îmbină armonios valorile trecutului cu spiritul tineresc al prezentului.
Pe Calea Partizanilor – Muntele Muncelului, participanții sunt invitați la o adevărată călătorie în timp, în memoria eroilor luptei anticomuniste din Apuseni. Programul este unul special, cuprinzând activități pentru toate vârstele și sufletele:
20 septembrie (sâmbătă):
-
De la ora 10:00 – Drumeție cu poveste, pe urmele partizanilor din Apuseni;
Ora 15:00 – Vernisajul expoziției de icoane semnată de artistul Mirela Ungureanu;
Ora 16:00 – Seară cu muzică și foc de tabără, alături de legendara trupă Semnal M!
21 septembrie (duminică):
-
Ora 12:00 – Slujbă de pomenire în cinstea eroilor din munți;
-
De la ora 13:00 – Cântecele Moților: un regal folcloric cu:
-
Florin Bota, din „Țara Călatei”;
-
Răzvan Roșu și formația „Glasul Moților”;
-
Ansamblul Folcloric Studențesc Mărișorul”;
-
Iar în final, un moment de neuitat: Nicolae Furdui Iancu și grupul instrumental-folcloric „Crai Nou” din Alba Iulia!
-
Cu sprijinul generos al Primăriei Mărgău, al Consiliului Județean Cluj și al numeroșilor parteneri locali, acest eveniment devine mai mult decât o celebrare – devine un manifest pentru identitate, memorie și continuitate.
Participanții pot scana codul QR de pe afiș pentru a explora traseul interactiv prin aplicația izi.TRAVEL, iar programul complet este disponibil online pe:
facebook.com/versantulpartizanilor
INTRAREA ESTE LIBERĂ!
Vă așteptăm cu drag în Apuseni, acolo unde munții vorbesc, istoria trăiește, iar tradiția ne adună!
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...