Radio Someș
Anunțuri publice
General

Trei transporturi de deşeuri declarate produse second-hand, blocate să intre în România de polițiștii de frontieră de la Borș

·
Trei transporturi de deşeuri declarate produse second-hand, blocate să intre în România de polițiștii de frontieră de la Borș

Cele trei autocamioane erau încărcate cu aproximativ 27 de tone de deşeuri şi erau conduse de doi şoferi români şi unul din Ungaria. La controlul de la Vama Borș s-a constatat că şoferii nu aveau documente de import pentru astfel de produse.

“Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilier, textile şi calculatoare second-hand de la diferite societăţi comerciale din Olanda, Austria şi Germania pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Bihor.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 26.855 kg de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Elena Vesa

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE