Trei turiști salvați de pe muntele Găina de jandarmii din Arieșeni

Turiștii au rămas înzăpeziți în zona Muntelui Găina, pe drumul ce duce spre vârful Bihor. Autoturismul în care se aflau a rămas blocat în troienele de zăpadă. Oamenii au fost nevoiți să sune la 112. Patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arieșeni a intervenit imediat.

“Jandarmii au oferit ajutorul necesar celor 3 persoane aflate în dificultate și alături de un alt participant la trafic, au reușit deblocarea autovehiculului, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale pasagerilor.
Suntem la datorie pentru a interveni în caz de necesitate și recomandăm responsabilitate și precauție la deplasările în zona montană.”, transmite Jandarmeria Română.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...