Un întreg cartier din Oradea va fi regenerat urban din temelii

Cartierul Nufărul 1, din municipiul Oradea, va fi revitalizat, iar condițiile de trai vor fi îmbunătățite după ce Primăria a aprobat o investiție în acest sens în valoare de 124.803.496 lei (fără TVA).
Proces de regenerare urbană va cuprinde zona dintre străzile Constantin Noica, Nufărului, Bumbacului și Morii, pe o suprafață de cca 25,6 ha.
Aici se desfășoară în acest moment lucrările de finalizare a implementări proiectului Nufărul 1 Geotermal, lucrări care se vor încheia până la finalul lunii mai. Astfel, după aprobarea SF-ului, dorim să dăm drumul la licitație și să începem cât mai repede execuția lucrărilor. Acest cartier va fi regenerat de la zero și cred că va deveni un model de regenerare urbană, mai ales că nu știm ca un cartier dintr-un municipiu să mai fi trecut printr-un astfel de proces”, a declarat primarul municipiului Oradea, Florin Birta.
Primăria Oradea a realizat mai multe proiecte prin care a identificat disfuncționalitățile în zonă. Acestea sunt: zone verzi afectate de parcarea repetată a autoturismelor, boxe de garaje metalice care dau un aspect urban degradat, obstrucționarea traficului pietonal/auto prin parcarea în cadrul profilelor aleilor de circulație auto și pietonală, zone de trotuare degradate sau zone fără trotuare, probleme pe zona de iluminat public etc.
Numărul total de apartamente în cadrul ansamblului de locuire este în prezent de 5.657, cu 16.971 utilizatori (o medie de 3 locuitori/apartament). În momentul de față, parcările amenajate sunt în număr de 1.529, ceea ce arată că în zonă există un deficit de locuri de parcare.
Totodată, se va realiza un nou sistem pluvial de colectare și evacuare a apelor meteorice cu descărcarea în Pârâul Peța, dar și un sistem modern de iluminat corpuri tip LED pentru iluminarea străzilor, parcărilor, aleilor, trotuarelor, pistelor de biciclete și trecerilor de pietoni.
Nufărul 1 – un cartier regenerat de la zero
„Așa cum știți, am aprobat un masterplan și urma să facem să facem un studiu de fezabilitate. Acum acest studiu a fost finalizat. Avem și o sursă de finanțare pe Programul Operațional Regional pe partea de regenerare urbană de 11 milioane euro, bani rezervați pentru Municipiul Oradea, cu posibilitatea de a supracontracta până la 200%. Asta înseamnă că avem pe axa respectivă 22 milioane de euro disponibili. Practic, tot ce înseamnă Nufărul 1 va fi reabilitat, de la spații verzi, trotuare, asfalt, piste de biciclete, iluminat public și așa mai departe.
Aici se desfășoară în acest moment lucrările de finalizare a implementări proiectului Nufărul 1 Geotermal, lucrări care se vor încheia până la finalul lunii mai. Astfel, după aprobarea SF-ului, dorim să dăm drumul la licitație și să începem cât mai repede execuția lucrărilor. Acest cartier va fi regenerat de la zero și cred că va deveni un model de regenerare urbană, mai ales că nu știm ca un cartier dintr-un municipiu să mai fi trecut printr-un astfel de proces”, a declarat primarul municipiului Oradea, Florin Birta.
Primăria Oradea a realizat mai multe proiecte prin care a identificat disfuncționalitățile în zonă. Acestea sunt: zone verzi afectate de parcarea repetată a autoturismelor, boxe de garaje metalice care dau un aspect urban degradat, obstrucționarea traficului pietonal/auto prin parcarea în cadrul profilelor aleilor de circulație auto și pietonală, zone de trotuare degradate sau zone fără trotuare, probleme pe zona de iluminat public etc.
Numărul total de apartamente în cadrul ansamblului de locuire este în prezent de 5.657, cu 16.971 utilizatori (o medie de 3 locuitori/apartament). În momentul de față, parcările amenajate sunt în număr de 1.529, ceea ce arată că în zonă există un deficit de locuri de parcare.
Elemente de regenerare cuprinse în proiect
Prin regenerarea zonei, se va refuncționaliza spațiul verde din zona rezidențială, astfel încât acesta să corespundă nevoilor utilizatorilor, se vor moderniza 10 km de străzi, se vor amenaja 2.664 locuri de parcare la sol, trotuare, dar și piste pentru biciclete în lungime totală de 1,7 km, care să lege străzile Constantin Noica, Bumbacului, Onisifor Ghibu, Forajului și Morii.
Totodată, se va realiza un nou sistem pluvial de colectare și evacuare a apelor meteorice cu descărcarea în Pârâul Peța, dar și un sistem modern de iluminat corpuri tip LED pentru iluminarea străzilor, parcărilor, aleilor, trotuarelor, pistelor de biciclete și trecerilor de pietoni.
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...