UN LAN DE GRÂU A LUAT FOC DE LA SOARE

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, au fost anunțați azi dimineață că un incendiu a izbucnit la un lan de grâu de pe raza localității Leș.
La fața locului au fost mobilizate echipajele de pompieri ale Detașamentului 1 Oradea, iar ulterior și două echipaje al Detașamentului Salonta, fiind alertat totodată, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nojorid.
La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent pe o suprafață de circa cinci hectare, amenințând să cuprindă întreaga cultură.


Pompierii au reușit să gestioneze situația și au salvat câteva zeci de hectare de grâu.

“Pompierii militari au acționat cu autospecialele de stingere, bătătoare și vermorele, reușind, cu sprijinul proprietarului terenului, care a executat fâșii arate cu utilajele din dotare, pentru izolarea zonei de ardere, să stingă incendiul în aproximativ 35 de minute și să salveze astfel, peste 25 de hectare de cultură de grâu, o baracă și baloți de paie. În urma evenimentului, au ars aproximativ cinci hectare lan de grâu. Cercetările efectuate au indicat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de radiația solară focalizată prin efect de lupă.” se arată într-un comunicat al ISU Bihor.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...