Radio Someș
Anunțuri publice
General

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca introduce un program de studiu de Inginerie Medicală

·
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca introduce un program de studiu de Inginerie Medicală

Noul program de licență va fi introdus de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, începând din anul universitar 2024-2025. Ingineria Medicală vine în completarea programelor UBBMed relevante pentru sănătate-medicină, după modele similare de programe de la universități internaționale de referință.

„Programul - cu accent inițial pe Centrul UBB din Reșița (dar nu numai) – va fi unul interdisciplinar, prin care excelența UBB în științe & tehnologie & sănătate va stimula atât un program ingineresc modern în educație, cât și unul care să genereze inovații tehnologice în domeniul medical/al sănătății”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Programul va fi integrat și cu noua Platformă INSPIRE – InfoBioNano4Health&Biomedical Imaging, una dintre cele mai avansate platforme academice de acest tip la nivel internațional. Studenții au, astfel, posibilitatea de a se pregăti la cele mai înalte standarde academice și profesionale în domeniu.

UBBMed a fost lansat recent, acoperind strategic trei arii clinice (1. sănătatea mintală; 2. boli netransmisibile – inițial mai ales cancer -; și 3. sănătate publică), alături de alte condiții medicale mai specifice (în funcție de proiectele existente) și doua abordări transversale strategice (1. inginerie & tehnologie medicală și 2. etica & psihosociologia medicinei).

Elena Vesa

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE