Viceprimarul municipiului Cluj, Dan Tarcea: avem 40 de tone de deșeuri colectate în trei luni de la amplasarea containerelor, de asemenea sunt instalate primele 55 de insule ecologice digitalizate pentru asociațiile de proprietari, viitorul sună bine!

Municipiul Cluj a făcut un pas important spre sustenabilitate și a lansat la începutul acestui an un proiect dedicat colectării și reutilizării textilelor uzate. Prin această inițiativă, orașul promovează economia circulară și contribuie activ la reducerea deșeurilor textile. Actualmente, au fost colectate 40 de tone de deșeuri în decursul a celor trei luni de la implementarea proiectului.
Viceprimarul orașului Cluj, Dan Tarcea, a declarat, de asemenea, că sunt deja instalate primele 55 de insule ecologice digitalizate și destinate asociației de proprietari. Accesul la aceste puncte se va face exclusiv pe bază de cartelă. „Avem câteva vești excepționale, în primele trei luni de la amplasarea containerelor dedicate colectării textilelor am reușit să colectăm peste 40 de tone de textile, clujenii au un apetit pentru a putea să facă colectarea selectivă. Avem cele 40 de puncte, avem 40 de tone deja colectate în 3 luni, viitorul sună bine. La groapa de gunoi, acolo unde trebuie să fie depuse, la celula care a fost construită de către Consiliul Județean, au ajuns în aceste 3 luni nu mai puțin cu 40 de tone de material. Acest material merge în unități specializate unde se transformă în fibre, geotextil sau poți să fie reintroduse pe piață anumite produse care pot să fie reutilizate după ce ele se spală și se tratează corespunzător, asta înseamnă că putem să reciclăm mult mai bine. De asemenea, avem deja instalate primele 55 puncte supraterane, noi le spunem insule ecologice digitalizate pentru asociațiile de proprietari la care accesul se face pe bază de cartelă. Ne propunem ca până la mijlocul anului viitor să avem 350 de astfel de insule digitalizate, colectarea se face pe cinci fracții, rezidual, biodegradabil, plastic/metal, hârtie/carton, sticlă ale acestei insule, astfel încât să putem să creștem gradul de colectare pe de o parte și să scădem gradul de umplere a celulei pe care a construit-o Consiliul Județean” a declarat pentru Radio Someș, Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj.Care sunt avantajele acestor puncte.
- Nu vor putea să depună la aceste puncte cei care sunt de la alte asociații de proprietari, va exista un control mult mai bun a colectării și a reciclării
- Se vor amplasa camere de luat vederi la aceste puncte astfel încât să poată fi identificați și depistați cei care pun gunoiul lângă container sau nu respectă acele condiții de reciclare

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...