Vizita prefectului județului Cluj, doamna Maria Forna, în comuna Pălatca: dezvoltare locală cu sprijin instituțional!

Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, a efectuat joi, 3 iulie, o vizită oficială în comuna Pălatca, unde a avut o întâlnire de lucru cu primarul comunei, domnul Ioan Huldușan, în prezența secretarului general al Instituției Prefectului, domnul Grigore Frențiu.
Vizita a avut ca scop principal monitorizarea stadiului proiectelor de dezvoltare locală și sprijinirea autorităților locale în demersurile lor administrative. Discuțiile purtate la sediul primăriei au vizat teme esențiale pentru comunitate:
-
implementarea programului de cadastrare sistematică;
-
gestionarea fondului funciar;
stadiul investițiilor în infrastructură, educație și sănătate;
derularea proiectelor finanțate din fonduri europene.
În cadrul vizitei, doamna prefect a mers și pe șantierul școlii generale din Pălatca, aflată în plin proces de modernizare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Dialogul direct cu autoritățile locale este esențial pentru mine pentru a înțelege nevoile reale ale comunităților și pentru a identifica cele mai bune modalități de a le sprijini. M-am bucurat să discut cu domnul primar Ioan Huldușan despre proiectele din comuna Pălatca și am reafirmat sprijinul Instituției Prefectului pentru demersurile administrației locale în vederea dezvoltării comunei și a bunăstării locuitorilor. Îl felicit pe domnul primar pentru toate proiectele de dezvoltare derulate la nivelul comunei. Totodată, mă bucur să văd că la Pălatca, fondurile PNRR sunt utilizate eficient pentru a construi o școală modernă, care va oferi copiilor un mediu de învățare adecvat cerințelor actuale.”
De asemenea, doamna prefect Maria Forna a subliniat impactul pozitiv al investițiilor din fonduri europene asupra mediului rural:
„Finalizarea școlii prin finanțarea PNRR reprezintă un pas semnificativ spre îmbunătățirea calității educației în mediul rural clujean, oferind elevilor și cadrelor didactice facilități moderne și adaptate nevoilor secolului XXI."
Mesajul complet transmis de Maria Forna, doamna prefect a județului Cluj.
„Am fost prezentă astăzi la primăria comunei Pălatca, alături de secretarul general al Instituției Prefectului, domnul Grigore Frențiu, unde am avut o întâlnire cu domnul primar Ioan Huldușan. Discuțiile au vizat programul de cadastrare sistematică desfășurat în acest moment la nivelul comunei, fondul funciar, stadiul implementării proiectelor de infrastructură, proiectele finanțate pe fonduri europene, situația investițiilor în educație și sănătate la nivel local.Cu această ocazie, am vizitat șantierul școlii generale din Pălatca, modernizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).Dialogul direct cu autoritățile locale este esențial pentru mine pentru a înțelege nevoile reale ale comunităților și pentru a identifica cele mai bune modalități de a le sprijini. M-am bucurat să discut cu domnul primar Ioan Huldușan despre proiectele din comuna Pălatca și am reafirmat sprijinul Instituției Prefectului pentru demersurile administrației locale în vederea dezvoltării comunei și a bunăstării locuitorilor. Îl felicit pe domnul primar pentru toate proiectele de dezvoltare derulate la nivelul comunei.Totodată, mă bucur să văd că la Pălatca, fondurile PNRR sunt utilizate eficient pentru a construi o școală modernă, care va oferi copiilor un mediu de învățare adecvat cerințelor actuale. Finalizarea școlii prin finanțarea PNRR reprezintă un pas semnificativ spre îmbunătățirea calității educației în mediul rural clujean, oferind elevilor și cadrelor didactice facilități moderne și adaptate nevoilor secolului XXI.”

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...