Cluj-Napoca este primul oraș după București în care transmportul în comun va fi făcut cu metroul.
Magistrala I de metrou Cluj are finanțare cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al Guvernului României – Componenta 4 – Transport Sustenabil.
La inaugurarea începerii lucrărilor au fost prezenți azi la Florești primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și primarul comunei Florești Bogdan Pivariu. Alături de eu au participat la eveniment premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și a europarlamentarul Daniel Buda (PNL).
De asemenea, la Cluj, cu ocazia începerii lucrărilor la metrou au fost prezenți și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, care a deținut de asemenea și funcția de ministru al Fondurilor Europene, precum și secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean.
„Astăzi, aici, în Florești, marcăm momentul de începere a lucrărilor la metroul din Cluj. Da, se întâmplă la Cluj, în Transilvania, în România. Primul oraș după capitala țării care demarează un asemenea proiect de anvergură este Clujul. Sunt convins că acest metrou va menține în continuare atractivitatea Clujului, va aduce în continuare locuri de muncă și ne va permite să fim în Europa, cu fruntea sus. Pentru că și România are regiuni puternice de dezvoltare.
Mulțumesc Guvernului pentru că a înțeles că o Românie puternică este formată din regiuni puternice, cu puternice motoare de dezvoltare economică. Acest proiect nu este pentru următoarele alegeri, ci este un proiect pentru următoarele generații”, a declarat primarul Emil Boc.
“Clujul și-a luat o mare porție de dezvoltare”
Prezent la eveniment, premierul Marcel Ciolacu a evidențiat importanța colaborării la nivel de administrație publică.
“Fiecare dintre noi, când am ocupat vremelnic funcţia de prim-ministru, am înţeles faptul că dezvoltarea României nu trebuie să aibă culoare politică, cum nici administraţia nu trebuie să aibă culoare politică, decât în cele 30 de zile din campanie. Cu adevărat, Clujul şi-a luat cea mai mare porţie de dezvoltare în acest moment, odată cu spitalul regional, cu aeroportul şi acum cu primul metrou din afara Bucureştiului”, a declarant premierul Marcel Ciolacu.
“Acest nou proiect este o dovadă că România se transformă, România se modernizează, iar Clujul este vârful de lance (…) pentru ceea ce înseamnă viziune, pentru ceea ce înseamnă atragerea de investitori, pentru ceea ce înseamnă o echipă la nivelul administraţiei locale în măsură să proiecteze tot ceea ce este necesar pentru comunitate, pentru oameni şi, de asemenea, să interacţioneze, să se coreleze cu autorităţile centrale, cu Guvernul României, cu toate celelalte instituţii, astfel încât aceste obiective să prindă viaţă. Îmi aduc aminte, domnule primar, că la vremea când vorbeaţi despre metrou lumea nu a crezut că se poate îndeplini, că acest proiect poate să prindă contur şi iată, astăzi să asistăm la implementarea lui”, a spus la inaugurarea construcției metroului președintele Senatului, Nicolae Ciucă.
Elena Vesa