Radio Someș
General

Mircea Rednic, anunț clar după baraj: ”Altfel, nu rămân”

·Carmen Iancu
Mircea Rednic, anunț clar după baraj: ”Altfel, nu rămân”

La conferința de presă de după meciul retur, care a făcut diferența, Mircea Rednic a anunțat că dacă nu el va fi cel care decide transferurile și plecările de la echipă, nu va rămâne.

De asemenea, Mircea Rednic a anunțat că vrea să transfere șase jucători, cu care deja s-a înțeles.

Doar de mine depinde ce va fi legat de lot, altfel nu rămân. Mâine voi avea o discuție cu cei care termină contractul. Mai departe vom aduce cinci-șase jucători cu care am vorbit, mai trebuie doar să vină să semneze actele.

E vorba despre un fundaș dreapta, doi fundași centrali și doi atacanți. Nume nu vă pot da pentru că nu au semnat încă, dar mâine vom stabili când vin la Arad”, a anunțat Mircea Rednic.

Luana Rednic, fiica antrenorului și agent de jucători, a fost prezentă la meciul retur cu FC Buzău, iar tehnicianul crede că i-a ”purtat noroc”.

Luana mi-a adus noroc, a avut emoții mai mari decât mine. Eu cu toată lumea o să colaborez, UTA și minunații fani nu mai trebuie să treacă prin această situație. Nu fac promisiuni, dar obiectivul nu va fi salvarea de la retrogradare. Mi-a fost teamă, am zis că nu mai iau o echipă din mers, nepregătită de mine”, a spus Mircea Rednic.

Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Comentariile sunt moderate inainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Somes LIVE
Mircea Rednic, anunț clar după baraj: ”Altfel, nu rămân” . Radio Somes