Sunt mulți idioți? Întreb pentru un prieten…- editorial de Viorel Negru

Sunt mulți idioți? Întreb pentru un prieten…

În Grecia Antică idioții erau considerați cei care nu participau la viața comunității, care nu se implicau în politică şi trăiau izolați departe de cunoaştere. Într-un fel, grecii considerau că omul se năştea idiot, adică lipsit de cunoaştere şi abia la maturitate cu ajutorul nemijlocit al educației devenea cetățean.

Extrapolând cumva, într-un sens civic bineînțeles, oricine poate fi idiot. Începând de la analfabeți, asistați sociali, muncitori, țărani, intelectuali, până la membri ai partidelor politice…este plină țara de idioți. Am tot auzit că editorialele au devenit o modă. Aşadar, ca să nu par mai prost decât sunt, jur pe cravata mea de pionier că acesta nu este un editorial. Am mari rezerve vizavi de capacitățile mele narcisiste, deci nu mă pup în oglindă. Nu sunt nici deştept. Aş fi fost deştept dacă în ianuarie 1990 aş fi plecat la turci după marfă şi mi-aş fi deschis un butic. Neuronii mi-au scăzut la fiecare recensământ anual şi după fenomenul Piața Universității, şi după alegerea lui Iliescu 1992, Constantinescu 1996 etc. Într-un fel bizar, am câştigat un lucru după deranjul din 1989: pot scrie liber. Am avut oarece temeri că voi pierde şi asta după ce a devenit Adrian Năstase prim-ministru. Era teroare pe motoare, citez dintr-o manea, iar traseul idiot-cetățean cu întoarcere la idiot părea ireversibil.

Țara mea dragă şi scumpă este o țară atât de interesantă încât uneori te pierzi în ea. Farmecul este dat nu de bogății sau de frumosul relief, ci de locuitori. „Țara mea cu râuri multe, şi cu frunze, şi cu flori, ai în tine o populație de mai mulți locuitori”, sunt versuri inginereşti, bizare ce denotă un umor imbecil, sec, de o gravitate incomensurabilă social.

Suntem mulți locuitori, destui cetățeni, dar majoritar idioți. La urma urmei, este mai uşor să fii idiot, decât să-ți pese. Trebuie să te doară la patină de alții, să pleci afară pentru un trai mai bun adică un Golf sau BMW second, să poți veni în țară de sărbători cu ‘nşpe mii de valize cu cadouri să moară vecinii de necaz, şi apoi să arunci țigara pe geamul maşinii ştiind că, țara fiind plină de idioți, vei fi catalogat şmecher.
Votul tău, dacă îl exprimi sau nu, îl consideri banal ca şi produsul fiziologic dintr-un pampers. „Bă… pe mine nu mă interesează politica. Eu am treaba mea afară, câştig bine, ai mei sunt bine, copiii au ultimul tip de smartphone, nevastă-mea are țoale de firmă. Ştiu pentru ce trag măcar”. Este exact cum spuneau grecii despre nou-născuți. Am lapte, tac. N-am lapte, țip.

Prototipul idiotului român nu ține de partide şi doctrine. Sunt pline partidele cu idioți. În Guvern sunt idioți. În Parlament sunt idioți. Idioți care nu fac politică deşi declară că fac politică mărindu-şi salariile primii înaintea celor care i-au votat. Forma de egoism patentat are valoare de idioțenie: eu sătul, restul mai vedem. V-am plictisit probabil. Închei cu ceva întrebări la care nu este necesar să răspundeți, mai ales venind din partea unui prost care gândeşte indiferent de volumul de hrană ce-i umple frigiderul. Iohannis este idiot? Ciucă este idiot? Dar Ciolacu? Dar Simion? Pentru că în cazul în care sunt idioți aşa cum spuneau grecii, din nastere, atunci noi suntem proşti de-a binelea. Şi mulți. Foarte mulți.