Pompierii clujeni vor participa în Franța la un proiect care își propune consolidarea rezilienței autorităților franceze în gestionarea incendiilor de pădure. Programul se desfășoară în perioada 30 iulie – 02 septembrie 2023 și este organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO. Scopul concret al acestuia vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.
Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), 1 cisternă (30.000 l), 1 autospecială cu capacitate mare (10.000 l), 1 microbuz transport personal și 1 autocar, a început deplasarea astăzi, 30 iulie, pe ruta Arad-Nădlac-Budapesta-Geneva-Marsilia. Printre aceștia se numără 1 ofițer și 7 subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.
Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile înregistrate anul trecut. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din România, Polonia, Slovenia și Austria.
Mai multe străzi din Cluj-Napoca s-au transformat în mici râuri după ploaia torențială de azi. Cele mai mari probleme au fost în zona centrală, dar și pe strada Oașului. Traficul s-a desfășurat cu dificultate câteva zeci de minute. Județul Cluj este sub cod portocaliu de vijelii şi grindină valabil până luni dimineaţa la ora 10:00. Elena Vesa
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.