Colindătorii anului 2022 sau cerșetoria modernă: vuvuzele, boxe portabile, tobe și strigături fără sens

Suntem în luna decembrie, luna cadourilor, a colindelor, a brazilor (tăiați din păduri sau artificiali), a luminițelor multe și colorate și a micilor vacanțe. O lună care, prin definiție, ar trebui să ne bucure, să ne relaxeze, să ne arate ce fel e „magia”.

În teorie, evident, situația ar trebui să se prezinte așa cum am descris-o mai sus.

În practică, luna decembrie reușește să fie o adevărată sursă de stres pentru majoritatea oamenilor de pe planetă, inclusiv pentru români – sau mai ales pentru români – îți voi explica imediat de ce. Îngrămădeală, agitație, kitsch.

Vin sărbătorile, vin sărbătorile… din octombrie

Dacă acum câțiva ani, Crăciunul începea pe 24 decembrie și se încheia vreo trei zile mai târziu, acum avem parte de „magia sărbătorilor” de pe la sfârșitul lunii octombrie. Cum ar veni, n-apuci bine să-ți bagi recoltele în cămară că hop!, trebuie să împodobești bradul.

De vină, pentru această tendință, sunt, în mare măsură, lanțurile de magazine mai mici sau mai mari care împodobesc absolut tot ce se poate cu globuri, beteală și alte sclipiceli de cum a scăzut primul grad în termometre. De vină suntem și noi, că ne lăsăm duși de val, bineînțeles.

Crăciunul nu mai este de multă vreme o sărbătoare religioasă, una în care se naște Iisus în fiecare an, ci mai degrabă una pur comercială. Păgânii au fost, în sfârșit, răzbunați, s-ar putea spune.

Ce-i drept, devine extrem de greu să dai o definiție clară a Crăciunului de vreme ce, așa cum menționam un pic cam prea subtil adineauri, înainte de nașterea lui Iisus au existat sărbătorile păgâne, cele pe care, niște băieți deștepți și creștini au mulat, la un moment dat, Crăciunul pe care-l știi și sărbătorești tu astăzi.

Mai apoi, peste ani, Coca Cola a inventat un Moș Crăciun îmbrăcat în roșu, iar creștinii au trebuit să se adapteze situației, pentru că, hai să fim sinceri, nu prea păreau să aibă de ales.

În 2022, televiziunile difuzează Singur Acasă și Die Hard, ca parte a tradiției creștine.

Un amalgam simpatic, la o primă vedere, dar obositor.

Colinde, colinde… corvoadă și merinde

Imediat după Revoluția din 1989, românii proaspăt absolviți de comunism au început să trimită copiii la colindat, în luna decembrie.

O tradiție frumoasă, idilică și dădătoare de traume pentru orice copil un pic mai interiorizat.

Îmi amintesc și-acum cu o oarecare înfrigurare de vacanțele de Crăciun când, inevitabil, mergeam la bunici pentru a petrece acolo sărbătorile de iarnă.

Vârsta pe care o aveam în acea perioadă le dădea adulților dreptul să creadă că ar este obligatoriu să fiu echipată cu un mini tonomat de colinde la purtător. Cu alte cuvinte, „sorcova, vesela”, „Domn, domn” sau „săniuța fuge” trebuiau, cumva, să-și găsească loc în creierul meu de copil, și așa prea plin de miorițe și batalioane române care treceau Carpații.

Ce-i drept, ai mei nu mă trimiteau din poartă în poartă la colindat, înțelegând că nici eu n-aveam mare tragere de inimă spre asemenea activități crăciunistice.

Totuși, nu scăpam de tot de corvoadă. Vizitele vecinilor în casa bunicilor începeau și se încheiau cu un recital „extraordinar” de Crăciun, în interpretarea mea. Număram versurile, până la terminare.

Cei mai „galantoni” dintre vecini binevoiau să-mi dea și bani pentru asta, ori chiar diferite merinde dulci. Însă, în sufletul meu, nu simțeam că efortul merită vreun pic.

În paralel, existau acei copii talentanți și ambițioși din sat cărora le plăcea să colinde și o făceau frumos, regulamentar, cu melodia pe notă și versurile nemormăite. Ei erau, cu adevărat, de lăudat.

Strigături, boxe portabile, vuvuzele și chiuituri

Ne întoarcem în prezent, în 2022, când copilul obligat să cânte afon colinde a crescut și, odată cu asta, a scăpat și de corvoadă.

Maturitatea, această minunată perioadă în care nu mai trebuie să le cânți vecinilor, rudelor și prietenilor, dar, fără voia ta, ești obligat să asculți variante 2.0 ale colindelor celorlalți.

A nu se înțelege greșit, oricât de „Grinch” ar suna ceea ce relatez acum, poți fi sigur că dacă îmi cânți un colind frumos, n-am să-ți închid ușa în nas.

Cu toate astea, în același 2022, cetele de colindători par desprinse dintr-un univers distopic.

Vlăjgani înalți, cu cefe sănătoase și burți hrănite corespunzător, umblând în cetele care se infiltrează cu bocancii în liniștea dintre blocuri.

O boxă portabilă din care răcnește gâjâit un colind înregistrat de altcineva, niște vuvuzele care acompaniază superba melodie și tobe în care se bate adesea artimic.

Ici și colo câte-un „hăi-hăi” lălăit din „bojoci”, un domn îmbrăcat în capră sau urs, în funcție de ce-a găsit pe la talcioc, și ii asortate la niște pantaloni de trenining cu două dungi, marca Adibas.

Se oprește melodia, colindătorii privesc în sus, către ferestre, și așteaptă să se arunce în ei cu bani. Tradiția e tradiție, nu?

Între timp, proprietarii stau ascunși în spatele draperiilor, așteptând ca poluarea fonică să înceapă să se audă din ce în ce mai încet, de vreme ce pleacă spre alte cartiere care vor deveni, în curând, la fel de nefericite.

Nu înainte ca unul dintre trupeți să realizeze că e bun și gangul ăla pentru a se elibera de berea consumată la bar, cu câteva ore înainte.

Ceea ce nu știu cei care stau ascunși după draperii este că Poliția Locală are competența de a-i zburătăci și, în cazuri extreme, chiar amenda pe gălăgioși, iar acest lucru s-ar putea rezolva cu un simplu apel la cea mai apropiată secție.

În definitiv, aceasta nu este nimic altceva decât o altă metodă de cerșetorie, mai ales în condițiile povestite anterior.

Desigur, lumea evoluează constant, de la zi la zi chiar. De la Crăciunul (Yule) furat de la păgâni, la Moș Crăciunul inventat de Coca Cola, la supermarketurile care ți-ar împodobi (…mamă) bradul încă din vară, la băieții întreprinzători care vor să facă un ban netaxabil de sărbători.

Cine știe ce noi tradiții de Crăciun vor trebui să suporte, spre exemplu, oamenii anului 2122? Din fericire, nu vom afla.

În paralel, adevărații colindători, cei care-ți sosesc la ușă pentru a te bucura, nu pentru a-ți cere bani, sunt inevitabil umbriți de micii vânzători de zgomot care tropăie nestingheriți pe străzi timp de 31 de zile, dacă nu și mai mult.