Un tânăr de 23 de ani din judeţul Bihor, care a schingiuit o pisică, aruncând-o cu putere pe asfalt, a fost reţinut.
”La data de 17 august a.c., poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, au documentat activitatea infracţională a unei persoane bănuite de schingiuirea animalelor”, transmite IGPR.
În urma apariţiei pe o reţea de socializare a unui filmuleţ, în care o persoană schingiuia o pisică, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, au demarat cercetările şi au identificat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Tinca, judeţul Bihor.
”Din cercetări a reieşit că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla pe strada Emanuil Gojdu, din localitatea Tinca, ar fi schingiuit o pisică comunitară, de rasă comună, pe care ar fi prins-o de coadă şi ar fi aruncat-o la o distanţă de aproximativ 7 metri. În urma agresiunii, pisica s-a izbit cu putere de trotuar, iar apoi s-a refugiat într-o curte”, a mai transmis sursa citată.
Ulterior, tânărul ar fi postat imaginile pe o reţea de socializare.
”În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de schingiuirea animalelor, iar, în urma administrării probatoriului, bănuitul a fost reţinut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor”, a mai transmis Poliţia.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pentru a acorda asistență medicală de urgență unui bărbat strivit de un tractor pe raza localității Cutca, comuna Sânmărtin. La fața locului au fost dislocate două autospeciale, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD, unde au găsit un bărbat, în vârstă de aproximativ 55 de ani, cu traumatism sever în zona toracelui, în stare de conștiență și cooperant. Salvatorii iau acordat asistență medicală de […]
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.