Listeners:
Top listeners:
radio SOMEȘ radio SOMEȘ - tradiție și folclor
Calator prin Ardeal - Satulung jud. Maramures
Calator prin Ardeal - Huedin jud. Cluj
Calator prin Ardeal - Sighetu Marmatiei
Calator prin Ardeal - Negresti Oas jud. Satu Mare
Calator prin Ardeal - Comuna Ciucea jud. Cluj
Calator prin Ardeal - Comuna Negreni jud. Cluj
Calator prin Ardeal - Comuna Camar jud. Salaj
Calator prin Ardeal - Comuna Sanmartin Bihor
Calator prin Ardeal - Jibou Jud. Salaj
Calator prin Ardeal - Comuna Cernesti Maramures
Călător prin Ardeal - Ardusat-județul Maramureș
Călător prin Ardeal - Certeze-județul Satu-Mare
Călător prin Ardeal-comuna Mireșu Mare-județul Maramureș
Călător prin Ardeal-comuna Letca- județul Sălaj
Călător prin Ardeal - comuna Dumbrăvița - Maramureș
Călător prin Ardeal-comuna Rona de Jos-Maramureș
Călător prin Ardeal-comuna Bistra - Maramureș
Călător prin Ardeal -comuna Săcălășeni Radio Someș
Calator prin Ardeal - Baia Mare
Călător prin Ardeal -județul Cluj Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Năpradea Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Valea Chioarului Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Remetea Chioarului Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Recea Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Repedea Radio Someș
Călător prin Ardeal -orașul Șomcuta Mare Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Budești Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Rozavlea Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Poienile de sub Munte Radio Someș
Călător prin Ardeal -comuna Strâmtura Radio Someș
Și-a pierdut vederea la 6 ani, iar de atunci clujeanul uimește pe toată lumea cu ambiția și dăruirea sa.
Visul a devenit acum realitate pentru Alexandru Bologa! Românul în vârstă de 28 de ani a cucerit titlul paralimpic la judo, după ce a dominat copios competiția disputată vineri la Paris!
După două medalii de bronz, cucerite la precedentele două ediții, Rio 2016 și Tokyo 2020, a venit momentul aurului pentru Alex.
La Paris, încurajat din tribune inclusiv de Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, clujeanul a câștigat lejer toate meciurile categoriei de para-judo 73 kg, categoria J1, și a urcat pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului celei mai importante competiții paralimpice din lume!
În finală, Bologa l-a învins cu scorul de 10-0 pe Yergali Shamey, din Kazahstan! Favorit numărul 1 al categoriei, românul intrase în cursă direct în sferturile de finală, acolo unde a dispus cu 10-0 de un judoka din Uzbekistan, Shokhrukh Mamedov. Apoi, în semifinale, a trecut prin waza-ari, de brazilianul Harlley Damiao Pereira Arruda.
Așa cum face de fiecare dată, după fiecare succes major, Alex are un ritual de la care nu se abate.
„Mă voi gândi cum să sărbătoresc abia când mă voi întoarce în țară. După competiții, de obicei primul lucru la care mă gândesc e să mă odihnesc, după aceea vedem cum sărbătorim, ce facem în continuare. După o zi cu asemenea încărcătură, primul lucru la care te gândești e să te refaci” – Alex Bologa, campion Jocurile Paralimpice.
Alex nu se va întoarce de la Paris doar cu medalia de aur, ci și cu ceva de suflet: mascota competiției. El este un mare colecționar.
„Mascota competiției o cumpăr de fiecare dată. Îmi fac colecție cu mascotele de la competiții” – Alex Bologa, campion Jocurile Paralimpice.
În vârstă de aproape 29 de ani, Alex Bologa și-a pierdut complet vederea pe când avea doar 6 ani. El spune însă că faptul că era doar un copil l-a făcut să se adapteze rapid situației.
„La vârsta de 6 ani mi-am pierdut vederea. Am avut o intervenție chirurgicală în Belgia și din păcate n-a reușit, am rămas nevăzător. Fiind copil, m-am adaptat pot să zic destul de ușor” – Alex Bologa, campion Jocurile Paralimpice.
De atunci, uimește pe toată lumea cu ambiția și cu felul său de a fi, iar antrenorul său, Tamas Gergely, recunoaște că în fiecare zi are ceva de învățat de la el.
„Sincer, și acum după 10-12 ani de când mă ocup de el, încă mai am lucruri de învățat, sau avem lucruri de învățat cu toții de la el” – Tamas Gergely, antrenorul lui Alex Bologa.
Descoperit într-o selecție făcută într-o școală de nevăzători din Cluj, Alex a devenit rapid unul dintre cei mai buni judoka din lume.
”Antrenorii efectuează câte un procedeu pe mine, execută, și eu încerc să reproduc ceea ce am simțit” – Alex Bologa, campion Jocurile Paralimpice.
„A trebuit să-i arătăm într-un mod un pic mai special procedeele, deoarece nu are posibilitatea să studieze video sau să vadă la antrenament ce se întâmplă. El are capacitatea că dacă învață un lucru, un procedeu, o tehnică bine, nu are cum să le facă într-un alt mod, greșit” – Tamas Gergely, antrenorul lui Alex Bologa.
Când nu e la antrenament, Alex preferă să facă tot sport. De altfel, înainte de judo, el a făcut înot. Totuși, recunoaște că judo este viața lui.
„Fac două antrenamente pe zi, în afară de duminică. Îmi place să merg în drumeții, îmi place să citesc și să mai merg iarna la patinoar. Îmi plac în principal activitățile sportive. Nu știu cât de bun am fost la înot, eram copil, dar probabil că eram talentat. Judo pentru mine acum e cel mai important lucru, îi dedic cel mai mult timp” – Alex Bologa, campion Jocurile Paralimpice.
Un exemplu pentru toată lumea, Alex știe ce vrea să facă după ce se va retrage din activitate: va scrie o carte. Și, poate, va învăța japoneza.
”M-am gândit și cel mai probabil după ce îmi voi termina cariera sportivă voi scrie o carte. Nu am învățat japoneză. Sincer, nu știu dacă aș reuși neapărat să o învăț. Dar probabil dacă mi-aș dedica foarte mult timp, aș reuși” – Alex Bologa, campion Jocurile Paralimpice.
Chiar dacă judo-ul este viața lui, Alex și-a pregătit și cariera de după sport.
”Am terminat cursurile facultății de psihopedagogie specială, dar și un curs post liceal de masaj. Mi-a plăcut să merg la școală. De fapt, eu orice fac încerc să fac cu plăcere și să mă dedic tot mai mult” – Alex Bologa, campion Jocurile Paralimpice.
Written by: Elena Vesa
Alex Bologa campion paralimpic judo medalia de aur sportiv nevăzător
Emisiune matinală prezentată Șerban Groza, Ioana Cifor, Cafeneaua deMentă și Neagoș Arian Orlando (Petrică Șomeșanu)
closeCopyright radio SOMES 2024