Listeners:
Top listeners:
play_arrow
radio SOMEȘ radio SOMEȘ - tradiție și folclor
Calator prin Ardeal Comuna Runcu Salvei jud. Bistrita Nasaud
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Mirsid jud. Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Asuaju de Sus jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Petrova jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Dorolt jud. Satu Mare
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Somes Odorhei jud Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Salsig jud Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal comuna Ruscova jud Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal comuna Leordina jud Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal comuna Jichisu de Jos jud Cluj
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Iara jud. Cluj
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Farcasa jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Suciu de Sus jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Lapus jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Coroieni jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Viseu de Jos jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Bogdan Voda jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Apa jud. Satu Mare
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Marca judetul Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Sapanța jud. Maramureș
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Pomi jud. Satu Mare
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Ileanda jud. Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Hida jud. Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Dragu jud. Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal orașul Ardud jud. Satu Mare
play_arrow
Calator Prin Ardeal Comuna Desesti jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Dragu jud. Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal Judetul Salaj
play_arrow
Calator prin Ardeal Tautii Magheraus jud. Maramures
play_arrow
Calator prin Ardeal Comuna Ocna Sugatag jud. Maramures
today09/03/2026
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Cei doi ierarhi au slujit înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai catedralei și profesori ai Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Între aceștia s-a aflat și arhimandritul Simeon Pintea, eclesiarhul catedralei.
După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei a rostit un amplu cuvânt de învățătură intitulat „Sfântul Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, mărturisitor pentru Hristos”. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri” (Matei 10, 32-33), ierarhul a evidențiat curajul, credința și jertfa acestui martir al Bisericii din secolul al XX-lea.
În cuvântul său, Mitropolitul a amintit că Sfântul Liviu Galaction a fost un slujitor devotat al Bisericii și un apărător al educației religioase, fiind persecutat de regimul comunist tocmai pentru activitatea sa de catehizare.
„L-a mărturisit pe Hristos fără să facă politică și a avut o statură dreaptă. Ar trebui să ne străduim ca ora de Religie să fie tratată cu multă seriozitate de copiii noștri, pentru că Sfântul Liviu Galaction a murit pentru apărarea ei. După 1990 ne-am bucurat cu toții când ora de Religie a putut fi reintrodusă în programa școlară. Constat și eu, așa cum constatați și frățiile voastre, că, cel puțin teoretic, mai toți copiii fac religie la școală, dar duminica, la biserică, ce procent dintre ei vin? Observați și frățiile voastre. Prin urmare, ne revine nouă această sarcină: să le spunem și să le punem la inimă că pentru ora de Religie a murit Sfântul Liviu Galaction, slujitor al Catedralei din Cluj, rector al Academiei Teologice, vicar administrativ, iubitor al lui Hristos și tată a trei copii. Privim în sus și admirăm credința și seriozitatea lui. De aceea, ora de Religie trebuie tratată cu multă seriozitate”, a subliniat ierarhul.
Totodată, acesta a reamintit credincioșilor că, după anul 1990, ora de religie a fost reintrodusă în programa școlară, însă participarea copiilor la viața liturgică trebuie încurajată în continuare de familie și de comunitate.
La finalul predicii, Mitropolitul Andrei a adresat un mesaj special femeilor prezente la slujbă, felicitându-le cu prilejul zilei de 8 Martie și dorindu-le „ani mulți, liniște și bucurie sufletească”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul catedralei, dirijat de părintele profesor emerit Vasile Stanciu. La slujbă au participat oficialități civile și militare, oameni de cultură și numeroși credincioși clujeni. Mulți dintre aceștia au urmărit slujba în fața catedralei, în Piața Avram Iancu, unde s-au rugat pentru pace, pentru încetarea războaielor și pentru sănătatea și mântuirea lumii.
Sărbătoarea a fost pregătită încă din ajun. Sâmbătă seara, 7 martie, Mitropolitul Andrei a oficiat la catedrală slujba Vecerniei cu Litie. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit o icoană a Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj.
Icoana a fost adusă în procesiune de la Centrul Eparhial și a fost așezată în Catedrala Mitropolitană, unde va rămâne permanent spre închinarea credincioșilor.
Viața și jertfa Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj
Liviu Galaction Munteanu s-a născut la 16 mai 1898 în localitatea Cristian, județul Brașov, într-o familie de învățători. A urmat studiile la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi la Institutul Teologic din Sibiu și la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde și-a obținut doctoratul.
În anul 1927 a fost hirotonit preot de episcopul Nicolae Ivan și a devenit profesor la Academia Teologică din Cluj, unde a predat Noul Testament. De-a lungul timpului a fost duhovnic, profesor respectat și chiar rector al instituției teologice.
În perioada ocupației horthyste a Transilvaniei de Nord, părintele Liviu-Galaction a rămas la Cluj, alături de episcopul Nicolae Colan, încurajând comunitatea românească și salvând inclusiv trei tineri evrei de la deportare.
După instaurarea regimului comunist, activitatea sa a fost considerată incomodă. Institutul Teologic din Cluj a fost desființat în 1952, iar el a fost trimis ca preot slujitor la Bistrița. Mai târziu a devenit vicar administrativ al Arhiepiscopiei.
Activitatea sa de catehizare a copiilor și adulților a atras atenția autorităților comuniste. În 1959 a fost arestat și condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis în penitenciarele de la Gherla și Aiud, unde a îndurat condiții grele de detenție.
A murit la 8 martie 1961, în închisoarea de la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.
În contextul recuperării memoriei martirilor din perioada comunistă, Biserica Ortodoxă Română a inițiat demersurile pentru canonizarea mai multor mărturisitori ai credinței.
În iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinți români din secolul XX, printre care și părintele Liviu Galaction Munteanu, care a primit titulatura „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”.
Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 4 februarie 2025, în Catedrala Patriarhală din București, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române. Proclamarea locală a avut loc ulterior, la 25 martie 2025, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, de sărbătoarea Bunei Vestiri.
Astăzi, Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction este cinstit anual la 8 martie, ziua trecerii sale la Domnul, fiind considerat un simbol al credinței, al curajului și al mărturisirii creștine în fața persecuției.






























Written by: Raluca Moldovan
Emisiune matinală prezentată Șerban Groza, Ioana Cifor, Cafeneaua deMentă și Neagoș Arian Orlando (Petrică Șomeșanu)
closeCopyright radio SOMES 2024