Cum era sărbătorit Ignatul, de bunii și străbunii noștri

Ziua de Ignat, în care este sărbătorit Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu este una dintre zilele de sărbătoare specifice Crăciunului.

Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu a fost urmaș al apostolilor. A trecut prin mai multe chinuri din cauza credinței sale în Hristos la care nu a vrut să renunțe. Se spune că Sfântul Mucenic Ignatie a fost aruncat leilor, iar osemintele sale au fost duse la Antiohia, fiind ulterior venerate ca moaște.

Ritualurile de Ignat începeau în seara de 19 decembrie, când gazda fierbea grâu. Acesta era tămâiat și bincuvântat, iar apoi toți din familie mâncau din acest grâu. Resturile se dădeau animalelor din gospodărie. Avea rolul să purifice și să țină oamenii și animalele sănătoși în anul care urma.

Tradiția românească dă o importanță deosebită zilei de 20 decembrie, în care, în satele de altădată se sacrificau porcii. Comunitatea rurală stabilea ierarhia în sat după greutatea animalului ce urma a fi sacrificat. Practic, nu erai gazdă dacă, pe 20 decembrie, nu sacrificai un porc mai mare de 120 de kg.

Sacrificiul simbolizează încheierea unui ciclu al vieții ajunse la final și renașterea, o tranziție între vechi și nou. Bucatele ce erau așezate pe masa de Crăciun erau rezultatul ritualurilor din ziua de Ignat.

Oamenii acordau o atenție deosebită fiecărui detaliu. Sacrificarea nu putea începe înainte de ivirea zorilor și nici nu putea depăși apusul soarelui. Se considera că lumina avea rol purificator. Astfel se puteau ține la distanță de gospodărie și de membri familiei duhurile rele și bolile. Locul în care se desfășura activitatea în ziua de Ignat era stropit cu apă sfințită pentru ca duhurile să fie ținute la distanță.

Deși activitățile care țineau de sacrificarea animalelor erau desfășurate cu precădere de bărbați, femeile erau cele care pregăteau „cina porcului”, numită în unele zone „pomana porcului”. În jurul acestei cine se așezau toți cei care participau la activitățile de la Ignat. Rugăciunile de dinaintea mesei exprimau recunoștința oamenilor față de Dumnezeu, pentru toate cele primite ca dar de la divinitate. Apoi gospodinele pregăteau din purcelul proaspăt sacrificat rețete din moși strămoși, preparate care costituie și astăzi baza meselor de sărbători.

În Ardeal se făceau cârnații și se punea la sărat slănina, se făcea cișca, iar ulterior se afumau pentru a se păstra cât mai mult timp. Slănina constituia mâncarea de bază de la muncile câmpului din anul care urma.

Ca și astăzi, oamenii preparau caltaboșii, iar ca simbol al Ignatului, sângeretele.

Alte activități erau interzise in gospodărie. Nu era permis cusutul sau spălatul rufelor și măturatul casei.