keyboard_arrow_rightPELERINII AȘTEPTAȚI DUMINICĂ LA MĂNĂSTIREA IZBUC DIN JUDEȚUL BIHOR – Mii de oameni vin aici în fiecare an la izvorul despre care se crede că are apă cu puteri miraculoase
PELERINII AȘTEPTAȚI DUMINICĂ LA MĂNĂSTIREA IZBUC DIN JUDEȚUL BIHOR – Mii de oameni vin aici în fiecare an la izvorul despre care se crede că are apă cu puteri miraculoase
La fel ca în fiecare an, în duminica în care credincioșii Bisericii Ortodoxe Române sărbătoresc praznicul Schimbării la Față a Domnului, și anul acesta Mănăstirea Izbuc își așteaptă pelerinii la rugăciune și cântare. Cu acest prilej, la mănăstire va fi săvârșită și Taina Sfântului Maslu, cu rugăciuni de dezlegare și de binecuvântare.
Slujbele încep în această seară de la ora 19, cu Slujba de priveghere, procesiune la Izvorul Maicii Domnului, cu cântare și rugăciune, Paraclisul Maicii Domnului, Taina Sfântului Maslu și dezlegări, urmând apoi Sfânta Liturghie de la miezul nopții.
Duminică dimineață, la ora 7, se va săvârși Sfințirea apei la izvor. La ora 8 va începe Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, împreună cu un numeros sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie se va oficia Taina Sfântului Maslu, fiind prima duminică din lună.
„La străvechea lavră ortodoxă bihoreană, această sărbătoare este un prilej de aleasă bucurie și sfântă prăznuire fiindcă se sărbătorește hramul vechii biserici a mănăstirii, biserica din lemn, când mii de pelerini din toate colțurile țării și chiar de dincolo de hotare se adună în comuniune de rugăciune și cântare sfântă, spre a sărbători acest mare praznic”, se arată într-o chemare a Mănăstirii adresată credincioșilor din Episcopia Oradiei.
Numele de Izbuc vine de la un izvor care se află lângă mănăstire şi care izbucneşte la anumite intervale – izbuc intermitent. Actuala mănăstire a fost construită între anii 1928-1930, si este o mănăstire de călugări. Biserica de lemn din incinta ansamblului mănăstiresc a fost construită în anul 1733 de către Popa Iosif, cu strădania bunilor credincioși din Dealul Beiușului. După anul 1784, când s-a înălțat o nouă biserică de zid, bisericuța de lemn a cunoscut drumul pribegiei, ajungând în anul 1954 din curtea Judecătoriei orașului Beiuș, la Sfânta Mănăstire a Izbucului de la Călugări. Aici, biserica a fost sfințită de episcopul de atunci, Preasfințitul Valerian Zaharia, la data de 14 septembrie 1954.
În anii din urmă, biserica a fost restaurată integral și împodobită cu pictură, prin jertfelnicia obștii, în timpul stăreției Părintelui Arhimandrit Mihail Tărău, fiind resfințită pe 4 august 2013 de către Preasfințitul Sofronie, episcopul Oradiei.
Legenda spune că un copil orb ce se afla într-o zi prin preajma izvorului a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă a început să vadă. Datorită acestui izvor, călugării s-au strâns şi au vieţuit în acest loc. Documentele mărturisesc că încă din secolul 11-12 au existat călugări aici. Totodată, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, o copie a icoanei de la muntele Athos, atrage mii de pelerini. Icoana făcătoare şi-a găsit locul la Izbuc de când mănăstirea s-a reactivat în anul 1928.
Oamenii din zonă spun că aici veneau bolnavi din toate judeţele din jurul Bihorului. Izvorul era cunoscut ca fiind făcător de minuni. Bătrânii își aduc amiinte că au văzut oameni schilozi aduşi cu targa sau căruţa, copii purtaţi de părinţi în spate ori alţii abia umblând sprijiniţi în baston. Oamenii veneau 15 km pe jos, de la gara din Vaşcău. Ei mai spun că izvorul a secat o singură dată și s-a oprit de tot. “Era pe vremea ungurilor, cand eram sub ocupaţie austro-ungară. Atunci n-a mai curs şapte ani. S-au aciuat pe lângă el nişte călugări catolici şi-au pus taxa la intrare”, spune un localnic , din satul Călugări.
Sute de oameni sunt așteptați duminică, 6 august, la evenimentul ce va avea loc pe Dealul Guruslăului, la Monumentul lui Mihai Viteazul, în locul în care, în urmă cu 422 de ani, oștile conduse de marele voievod și de generalul Basta au învins armata lui Sigismund Báthory. A fost ultima victorie a lui Mihai Viteazul înainte de asasinarea sa, la data de 9 august, pe câmpia Turzii. În cinstea marelui […]
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.