play_arrow

keyboard_arrow_right

Listeners:

Top listeners:

skip_previous skip_next
00:00 00:00
playlist_play chevron_left
volume_up
  • cover play_arrow

    radio SOMEȘ radio SOMEȘ - tradiție și folclor

  • play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Runcu Salvei jud. Bistrita Nasaud

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Mirsid jud. Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Asuaju de Sus jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Petrova jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Dorolt jud. Satu Mare

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Somes Odorhei jud Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Salsig jud Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal comuna Ruscova jud Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal comuna Leordina jud Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal comuna Jichisu de Jos jud Cluj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Iara jud. Cluj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Farcasa jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Suciu de Sus jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Lapus jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Coroieni jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Viseu de Jos jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Bogdan Voda jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Apa jud. Satu Mare

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Marca judetul Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Sapanța jud. Maramureș

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Pomi jud. Satu Mare

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Ileanda jud. Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Hida jud. Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Dragu jud. Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal orașul Ardud jud. Satu Mare

  • cover play_arrow

    Calator Prin Ardeal Comuna Desesti jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Dragu jud. Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Judetul Salaj

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Tautii Magheraus jud. Maramures

  • cover play_arrow

    Calator prin Ardeal Comuna Ocna Sugatag jud. Maramures

General

Primăria Baia Mare, Maramureș, reacționează ferm la noile reglementări fiscale impuse de Guvern. Primarul Doru Dăncuș: „Suntem puși în fața faptului împlinit”!

today18/12/2025

Background

Primăria Baia Mare, Maramureș, și primarul municipiului, Doru Dăncuș, reacționează ferm la noile reglementări fiscale anunțate de Guvern, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.

Măsurile obligă autoritățile locale din întreaga țară să aleagă între ajustarea taxelor și impozitelor la nivel local sau impunerea acestora de la centru, la nivelul maxim prevăzut de lege.

O decizie impusă „în prag de Crăciun”.

Primarul Doru Dăncuș a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că această situație a fost comunicată administrațiilor locale fără un dialog real și fără posibilitatea unor alternative.

„Guvernul a decis și ne pune în fața faptului împlinit. Fie ajustăm noi, la nivel local, taxele și impozitele, fie vor fi impuse de la centru, la cuantumul maxim prevăzut de lege, începând cu 1 ianuarie 2026”, a declarat edilul.

Critici dure la adresa reglementărilor guvernamentale.

Primarul municipiului Baia Mare a criticat reglementările fiscale adoptate de Guvernul PNL–PSD–USR–UDMR, condus de Ilie Bolojan, subliniind că acestea aduc doar punctual un plus de echitate, cum este cazul reducerilor de impozit pentru autoturisme, însă devin abuzive atunci când vizează proprietățile persoanelor fizice.

„Aceasta este situația care mi-a fost pusă pe masă, în prag de Crăciun, mie și tuturor primarilor și consiliilor locale din țară. Una cu care nu sunt de acord nu doar pentru că este total nefirească, ci profund antisocială, aproape dictatorială, și nedreaptă față de toți cetățenii acestei țări care zi de zi muncesc și se zbat pentru a o ține în picioare”, a precizat Doru Dăncuș.
Poziția Primăriei Baia Mare privind taxele locale.

Edilul a răspuns și criticilor potrivit cărora administrația locală a majorat taxele și impozitele în urmă cu un an. Acesta a explicat că măsura a avut rolul de a aduce taxele la un nivel normal, apropiat de media națională, după ani în care au fost menținute artificial scăzute.

„Sunt cât se poate de conștient că mulți vor spune că doar și eu am mărit taxele și impozitele locale în urmă cu un an, deci sunt la fel de vinovat. Le reamintesc că ceea ce am propus eu a fost să aduc la normalitate aceste taxe, după mulți ani în care unii politicieni buni la gură și slabi la fapte le-au ținut mult sub pragul mediu. Iar rezultatele se văd în tot ceea ce construim azi în oraș. Ce am făcut eu a fost să aduc rezultatele pe care băimărenii le așteaptă!”, a spus primarul.

Totodată, Doru Dăncuș a reamintit că și-a respectat angajamentul față de băimăreni:
proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026, pus în transparență publică încă din luna noiembrie, prevede exact aceleași cuantumuri ca în anul 2025, fără nicio creștere suplimentară.

Riscul ca banii să nu rămână în Baia Mare.

Primăria Baia Mare se află acum în situația de a alege „răul cel mai mic”. Unul dintre cele mai mari riscuri, avertizează primarul, este ca eventualele venituri suplimentare obținute din majorarea taxelor să nu rămână în comunitate.

„Suntem astăzi în situația în care avem de ales răul cel mai mic. Fără nicio portiță de scăpare. O situație în care poate cel mai rău este că, cel mai probabil, vom plăti mai mult iar banii nu vor rămâne în Baia Mare. Iar asta pentru că Guvernul și-ar dori ca acest surplus de venituri la bugetul local să fie „echilibrat” printr-o reducere a fondurilor care ne sunt repartizate și fără de care nu am putea să funcționăm. Noi ne vom lupta pentru ca acest lucru să nu se întâmple!”, a subliniat edilul.

Dezvoltarea orașului continuă.

În ciuda dificultăților, Primăria Baia Mare își menține direcția de dezvoltare. Primarul Doru Dăncuș a anunțat că municipiul face un nou pas important prin deschiderea oficială a Pasajului suprateran de la Italsofa, urmând ca în perioada următoare să fie demarate și alte proiecte majore de infrastructură și dezvoltare urbană.

Mesaj pentru băimăreni.

„Dacă ne obligă la taxe mai mari, aducem investiții și salarii mai mari. Dacă ne obligă la impozite mai mari, ne asigurăm că fiecare leu pe care îl plătim merită mai mult. Scopul nostru este unul singur și ne ținem de el. Facem Baia Mare bine!”, a concluzionat primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.

Mesajul complet transmis de primarul Doru Dăncuș:
„Guvernul a decis și ne pune în fața faptului împlinit. Fie ajustăm noi, la nivel local, taxele și impozitele, fie vor fi impuse de la centru, la cuantumul maxim prevăzut de lege, începând cu 1 ianuarie 2026.
Aceasta este situația care mi-a fost pusă pe masă, în prag de Crăciun, mie și tuturor primarilor și consiliilor locale din țară. Una cu care nu sunt de acord nu doar pentru că este total nefirească, ci profund antisocială, aproape dictatorială, și nedreaptă față de toți cetățenii acestei țări care zi de zi muncesc și se zbat pentru a o ține în picioare.
Am decis astăzi să organizez o conferință de presă pentru a-mi exprima poziția cu privire la ultimele reglementări fiscale implementate de Guvernul PNL, PSD, USR și UDMR condus de Ilie Bolojan precum și pentru a oferi câteva lămuriri. Sunt reglementări care, într-o foarte mică măsură vor aduce echitate în ceea ce privește cuantumul impozitelor și al taxelor, cum ar fi reducerile la impozitul pentru autoturisme, dar complet abuzive acolo unde contează cu adevărat: cele pentru proprietățile persoanelor fizice.
Sunt cât se poate de conștient că mulți vor spune că doar și eu am mărit taxele și impozitele locale în urmă cu un an, deci sunt la fel de vinovat. Le reamintesc că ceea ce am propus eu a fost să aduc la normalitate aceste taxe, după mulți ani în care unii politicieni buni la gură și slabi la fapte le-au ținut mult sub pragul mediu. Iar rezultatele se văd în tot ceea ce construim azi în oraș. Ce am făcut eu a fost să aduc rezultatele pe care băimărenii le așteaptă!
Am promis, totodată, și că nu voi mai propune sau susține noi majorări, altele decât cele impuse de lege. Și, la fel ca de fiecare dată, m-am ținut de cuvânt. Proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele pentru 2026, pe care l-am înaintat în transparență publică încă din luna noiembrie, prevedea exact același cuantum precum în anul curent. Nici măcar un leu în plus de la cetățeni!
Suntem astăzi în situația în care avem de ales răul cel mai mic. Fără nicio portiță de scăpare. O situație în care poate cel mai rău este că, cel mai probabil, vom plăti mai mult iar banii nu vor rămâne în Baia Mare. Iar asta pentru că Guvernul și-ar dori ca acest surplus de venituri la bugetul local să fie „echilibrat” printr-o reducere a fondurilor care ne sunt repartizate și fără de care nu am putea să funcționăm. Noi ne vom lupta pentru ca acest lucru să nu se întâmple!
În final, vă reasigur că indiferent câte piedici ni s-ar pune, indiferent câte obstacole am avea de trecut, misiunea noastră de a dezvolta acest oraș, acest acasă pe care cu toții îl iubim, rămâne la fel de vie. Mâine facem un nou pas în această direcție, prin deschiderea oficială a Pasajului suprateran de la Italsofa, iar în următoarea perioadă urmează multe altele.
Dacă ne obligă la taxe mai mari, aducem investiții și salarii mai mari. Dacă ne obligă la impozite mai mari, ne asigurăm că fiecare leu pe care îl plătim merită mai mult. Scopul nostru este unul singur și ne ținem de el. Facem Baia Mare bine!”

Written by: Moldovan Raluca