Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan a ajuns la final. S-au deschis porțile Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Prundu Bârgăului.
,,Vă spun cu sinceritate că a fost unul dintre cele mai grele proiecte la care am lucrat în ultimii ani și asta nu pentru că ar fi fost nevoie de investiții consistente sau de lucrări dificile, ci pentru că colaborarea cu unele instituții ale statului se dovedește, din păcate, extrem de anevoioasă. Important este că am ajuns, într-un final aici: primele buletine pentru localnicii din comuna noastră au fost tipărite deja.”, a transmis primarul Doru Crișan.
Serviciul de evidență a persoanelor Prundu Bârgăului oferă în prezent servicii exclusiv pentru locuitorii comunei Prundu Bârgăului. Începând de miercuri, 8 noiembrie 2023, cetățenii au posibilitatea să solicite eliberarea cărții de identitate direct la sediul noului serviciu, amplasat în clădirea Centrului Multifuncțional, situat în imediata apropiere a primăriei.
Clădirea Centrului Multifuncțional a fost supusă unor ample lucrări, cu scopul de a asigura condiții optime și de siguranță pentru desfășurarea activităților specifice Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor. În plus, anul trecut primăria a investit în achiziționarea și instalarea echipamentului tehnic necesar și a infrastructurii pentru buna funcționare a acestui serviciu.
,,Echipa este formată din patru angajați ai primăriei care au fost detașați pentru această misiune. Pentru programare în vederea eliberării cărții de identitate puteți suna la telefon 0786982545.
Cred că este esențial ca toate instituțiile să funcționeze cu prioritate în folosul cetățenilor și să le faciliteze accesul la servicii esențiale. Prin deschiderea acestui serviciu ne străduim să oferim cetățenilor acces facil la servicii esențiale, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții. Este un pas important în direcția bună și un exemplu clar al modului în care instituțiile ar trebui să lucreze în interesul cetățenilor noștri.”, a mai transmis primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.