În ajunul prăznuirii Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, luni, 21 iulie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din satul său natal, Oarța de Sus, județul Maramureș, cu ocazia hramului așezământului monahal.
Slujba arhierească a fost oficiată începând cu ora 9:30, la Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: arhimandritul Casian Filip – vicar administrativ al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, arhidiaconul Claudiu Grama – consilier eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Eugen Adrian Truța – secretar eparhial, preotul Ioan Buftea – protopop de Dej, ieromonahul Efrem Gogea – starețul mănăstirii gazdă, alături de alți clerici invitați.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei, Mitropolitul Andrei a evidențiat rolul esențial al femeii creștine în viața Bisericii, inspirându-se din modelul Sfintei Maria Magdalena, prima vestitoare a Învierii Domnului. Ierarhul a îndemnat femeile și mamele creștine să devină „purtătoare de mir și propovăduitoare ale lui Hristos într-o lume care se secularizează”, accentuând importanța educației religioase și a trăirii autentice a credinței.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul „Theotokos” din Oarța de Sus, format din copii și tineri ai satului, coordonat de ierodiaconul Onisim Pleșa. La momentul împărtășirii, corul, alături de trei frați și tatăl lor, au interpretat mai multe pricesne.
La finalul slujbei, părintele stareț Efrem Gogea a mulțumit ierarhului, clericilor și credincioșilor pentru prezență și comuniune în rugăciune. Totodată, Mitropolitul Andrei și-a exprimat bucuria reîntoarcerii în satul natal cu ocazia hramului, oferind tinerilor și copiilor prezenți cărți de folos duhovnicesc.
Sărbătoarea hramului s-a desfășurat în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși și fii ai satului, mulți dintre ei purtând cu mândrie portul popular specific zonei Maramureșului.