Conducerea Instituției Prefectului Satu Mare, în sprijinul autorităților locale din comuna Racșa pentru eficientizarea activității administrative!
În cursul acestei dimineți, prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, împreună cu secretarul general al instituției, Cosmin Dorle, a avut o întrevedere cu primarul comunei Racșa, Toma Betea, având ca temă principală proiectele de dezvoltare ale comunei, dar și modul de desfășurare a ședințelor Consiliului Local Racșa, cu accent pe respectarea cadrului legal aplicabil și buna funcționare a autorităților locale deliberative. Primul punct al întâlnirii a fost dedicat analizei proiectelor […]