Un cunoscut călugăr explică de ce crede că România a ajuns o țară minoritar creștină. „Poți să faci absolut orice, nici Dumnezeu nu te oprește, dar fii atent, că absolut tot ceea ce faci are consecinţe”

Înainte de a se călugări, părintele Ilarion Dan a condus trei filiale de bănci şi a avut o bursă în SUA, unde a refuzat o ofertă de job. Astăzi, el este duhovnicul Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Crucea, județul Constanța. În prima parte a interviului pentru Libertatea, părintele Ilarion vorbeşte despre cum arată lumea în rugăciunile oamenilor.

Ion Dan s-a născut în 1956, iar în adolescenţă a fost ateu, recunoaşte el. A devenit student la ASE – Relaţii Economice Internaţionale şi, când avea 20 de ani şi căuta să descopere sensul vieţii şi răspunsul la întrebarea „cine sunt eu?”, a citit o carte scrisă de fizicianul Erwin Schrodinger, „Spirit şi materie”. Atunci a început să creadă „că există şi altceva”.
În 1980, după absolvirea facultăţii, s-a angajat ghid la ONT Mamaia, iar apoi la Direcţia Generală a Vămilor. S-a căsătorit şi a început să meargă la biserică, „fără să înţeleg absolut nimic”, mărturiseşte el. Spune că abia după Revoluţia din 1989 a descoperit calea, odată cu „valul tinerilor care şi-au regăsit atunci ortodoxia”. Imediat după Revoluţie, a lucrat câteva luni la Departamentul pentru Reformă, nou înființat în Guvernul României. Apoi s-a angajat în domeniul bancar şi, în timp, a condus sucursalele din Constanţa ale Bancorex, Banca Turco-Română şi OTP Bank. În 1994, a mers în SUA, cu o bursă de studii, şi a primit o ofertă ca să rămână acolo, dar a refuzat.
Când soţia i-a murit, în 1999, cei doi copii ai lor erau încă la liceu. I-a crescut singur şi, după ce i-a văzut pe picioarele lor, şi-a dat demisia de la bancă. Era 2007. Un an mai târziu, Ion Dan a făcut pasul spre monahism, iar în februarie 2009 a intrat în călugărie şi a devenit fratele Ilarion.  După două luni, a fost hirotonisit la Mănăstirea de maici Izvorul Tămăduirii din Crucea, acolo unde reporterii Libertatea au mers zilele trecute, ca să stea de vorbă cu el.
„Trăim, în bună măsură, într-o lume urbanizată și nu mai vedem cerul, din cauza betoanelor” Pe vremuri, când nu existau internet și rețele de socializare, circula, pe foi de hârtie, o poezie cu autor anonim care spunea că Dumnezeu citește ziarul format din rugăciunile oamenilor. Că „ştirile, cu toată asprimea lor, El le are deja, însă aşteaptă aceleaşi ştiri filtrate de iubirea ta”.